Pentru părinți
Copilul vorbește prea repede, prea încet sau neclar: ce poți face acasă
Copilul vorbește prea repede, prea încet sau înghite cuvintele? Unele obiceiuri se exersează acasă, altele cer întâi un logoped. Ce e obișnuit la școală, când mergi la specialist și ce jocuri simple îi ajută ritmul, volumul și claritatea.
Publicat pe
Situații cunoscute
Copilul vorbește prea repede, încet sau neclar: te regăsești?
- Povestește cu atâta grabă, încât nu mai poți urmări firul.
- Poezia de la serbare o ia la fugă și ajunge la ultimul vers fără să respire.
- Vorbește atât de încet, încât la școală i se spune „mai tare” de fiecare dată.
- Înghite sfârșitul cuvintelor sau mormăie, iar bunicii îi cer mereu să repete.
- Când se emoționează, cuvintele i se amestecă.
Unele dintre ele sunt obiceiuri care se exersează. Altele cer un specialist. Cum le deosebești, în secțiunea următoare.
Ce e obișnuit la vârsta școlară
La vârsta școlară, mulți copii vorbesc repede când sunt încântați, își coboară vocea când se rușinează și mormăie când sunt obosiți. De regulă sunt obiceiuri de vorbire, nu tulburări, și se pot exersa.
Un mic indiciu pe care îl poți folosi acasă (doar un indiciu, nu o evaluare): roagă copilul să spună aceeași propoziție încet, cuvânt cu cuvânt. Dacă încet o spune clar, poate fi doar o chestiune de obișnuință. Dacă și încet cuvintele rămân greșite sau încurcate, e un semn să vezi un specialist.
Viteza și volumul se schimbă și după situație. Un copil care vorbește clar și liniștit cu tine, dar se grăbește în fața clasei, nu are neapărat o problemă de vorbire. Poate fi o chestiune de emoție, iar aceea se lucrează altfel: vezi ghidul copilul nu vrea să vorbească în fața clasei.
De ce vorbesc copiii prea repede, prea încet sau neclar
Dacă înțelegi motivul, alegi mai bine jocul. Iată câteva motive posibile:
Entuziasm și emoție
Gândește mai repede decât articulează. Are mult de spus, iar gura nu ține pasul cu mintea. Cuvintele se ciocnesc.
Frica de a fi întrerupt
La o masă în care vorbesc toți deodată, copilul poate învăța să spună totul dintr-o suflare, înainte să-l taie cineva. Obiceiul rămâne și la școală.
Dorința de a termina mai repede
Când ceva îl sperie (o poezie în fața clasei, un răspuns oral), vorbește repede ca să scape. Ritmul grăbit poate fi o formă de evitare.
Nu vrea să iasă în evidență
Vocea șoptită și cuvintele mormăite pot fi o încercare de a nu fi observat. Sau copilul nu e obișnuit să fie ascultat până la capăt.
Gura abia se mișcă
Maxilarul încordat, bărbia în piept, vorbit spre guler sau cu mâna la gură. Cuvintele pleacă înăbușite, chiar dacă sunetele sunt corecte.
Acasă, ca joc
Ritm: ce faci când copilul vorbește prea repede
Zece minute pe zi sunt mai bune decât o oră duminica. Alege un joc, nu toate deodată.
Citirea cu pauze
Un text scurt, o poveste sau un paragraf. La punct, copilul numără în gând „unu, doi”; la virgulă, „unu”. Poți marca textul cu creionul: o liniuță la virgulă, două la punct. Pauza nu e ceva în plus, e locul în care ascultătorul înțelege.
Propoziția cu încetinitorul
O propoziție spusă ca într-un film cu încetinitorul, cu fiecare cuvânt întins. Apoi în ritmul celui care citește știrile, clar și liniștit. Apoi în ritmul de zi cu zi. Trei viteze, aceleași cuvinte limpezi.
Dirijorul
Tu dirijezi ritmul cu mâna: urcă și coboară încet, copilul citește în ritmul ei; când mâna se oprește, se oprește și el. Apoi schimbați rolurile și copilul dirijează, iar tu te grăbești intenționat. Un joc în care corectează el se acceptă mai ușor.
O idee, o respirație
Povestiți pe rând ziua, câte o idee la o respirație: spui o idee, respiri, abia apoi urmează alta. Cine se grăbește și rămâne fără aer pierde un punct (și tu poți pierde unul). Ritmul se așază mai ușor pe respirație decât prin efort de voință.
Volum: când copilul vorbește prea încet
Aici nu strigăm. Vrem o voce plină, nu un țipăt. Dacă vocea răgușește sau copilul simte durere în gât, încetați și lăsați jocul pe altă zi; dacă se repetă des, e treaba unui medic ORL.
Peretele din fund
Copilul stă într-un capăt al camerei sau în curte, iar tu în celălalt. Spune o propoziție „până la perete”, ca și cum ar trimite o minge, nu ca și cum ar striga. Dacă o auzi clar, mărește distanța cu un pas. Vorbește către cineva, nu către podea.
Scara de la șoaptă la voce
Patru trepte: șoaptă, voce pentru omul de lângă tine, voce pentru o clasă, voce pentru o sală. Aceeași propoziție pe fiecare treaptă. Apoi tu numești o treaptă, iar el o nimerește. Vocea pentru clasă e a treia: dacă o stăpânește, o poate folosi oricând, fără efort. Strigătul nu e pe scară.
Postura și respirația
Picioarele pe podea, umerii jos, bărbia paralelă cu podeaua. Copilul pune mâna pe burtă, inspiră ca să o umfle și spune propoziția pe expirație. Vocea se aude mai ușor când e aer destul și pieptul nu e strâns.
Claritate: când copilul vorbește neclar sau înghite cuvintele
Regula: claritatea întâi, viteza apoi. Nu băgați nimic în gură (creioane, dopuri, bomboane) și nu insistați pe un sunet anume. Dacă un sunet iese mereu greșit, e treaba logopedului.
Gura mare, filmul mut
Spuneți vocalele a, e, i, o, u cu gura foarte deschisă, apoi propoziții întregi doar din mișcarea buzelor, fără voce, iar tu ghicești. Apoi cu voce, tot cu mișcări mari. E un joc caraghios și tocmai de aceea se face cu plăcere.
Pa-ta-ca
Repetați încet „pa-ta-ca, pa-ta-ca”, apoi puțin mai repede, păstrând fiecare sunet clar. Prima silabă lucrează buzele, a doua vârful limbii, a treia spatele limbii. Zece repetări, de câteva ori pe zi, sunt de ajuns.
Frământări de limbă, întâi încet
Rar, perfect clar, de trei ori; abia apoi mai repede. Dacă greșește, încetinește. Două exemple, scrise pentru acest ghid: „Pe pod, o pisică pestriță pășește pe pietre pătrate.” „Rița rupe ridichi roșii, iar Radu le rade rapid.” Lasă-l să inventeze și el altele: e un joc în sine.
Sfârșitul cuvântului
Citiți rar o propoziție și loviți ușor masa la ultimul sunet al fiecărui cuvânt. Sfârșitul trebuie să se audă. Așa se prinde obiceiul de a nu mai „înghiți” capetele cuvintelor.
Cât țineți jocurile și cum rămân un joc
Puțin, dar des. Cinci-zece minute, de patru-cinci ori pe săptămână, sunt mai bune decât o singură oră lungă. Un moment bun e seara, înainte de somn, sau în drum spre școală.
Joc, nu lecție. Schimbați rolurile: tu greșești intenționat, iar copilul te prinde. Dacă jocul devine corvoadă, opriți-vă.
Nu corecta tot timpul. Nu întrerupe o poveste ca să remarci pronunția. Cere, în schimb, ca pe o regulă de joc: „Nu am înțeles, o dată mai rar?” Povestea lui trebuie să conteze mai mult decât forma.
Fii exemplul. Citește-i cu voce tare, rar, cu pauze. Copiii imită mai mult decât ascultă.
Înregistrați. O dată pe săptămână, o înregistrare de jumătate de minut; ascultați-o împreună și comparați cu cea de luna trecută. Spune ce se înțelege bine, nu doar ce e de îndreptat.
Fără termen promis. Obiceiurile vechi se schimbă încet. Dacă după câteva săptămâni de exerciții regulate nu vezi nicio diferență sau copilul se supără, oprește-te și întreabă un specialist.
Apogeu
Cum arată dicția într-un curs de teatru
La Apogeu, un studio de teatru din Chișinău, dicția se lucrează în același curs cu actoria și vorbirea în public. Copiii de 7–16 ani exersează dicția și respirația, ca vocea să se audă fără efort, vorbesc în fața grupului în pași mici, repetați, și lucrează cu texte (poezie, poveste, dialog), ca să înțeleagă ce spun. Când înțelegi ce spui, știi unde să faci o pauză, iar ritmul se așază mai ușor. Lecțiile se țin în limba română.
Nu e logopedie și nu promitem să corectăm sunete sau să rezolvăm o problemă de vorbire; pentru asta ai nevoie de un specialist. Pentru un copil care se grăbește, vorbește prea încet sau i se micșorează vocea în fața altora, fără o problemă de vorbire găsită de un specialist, un curs de teatru poate fi un loc bun de exercițiu.
Pe pagina dicție pentru copii vezi cum lucrăm. Prima lecție este gratuită: programezi prima lecție pe site, un manager te sună să stabiliți ziua, iar pentru copil formularul cere doar prenumele și vârsta. Dacă nu ești sigur dacă e nevoie de dicție sau de logoped, începe cu ghidul dicție sau logopedie.
Vrei să exersezi asta împreună cu alții?
Prima lecție este gratuită. Vii, cunoști profesorul și metoda, apoi decizi.
Ghiduri
Mai poți citi
Ce învață un copil la teatru: beneficiile teatrului pentru copii, fără promisiuni mari
Teatrul nu face din copil un actor și nu e rețetă pentru note mai bune. Îl invită să asculte, să vorbească pe înțeles, să stea în fața oamenilor și să greșească fără dramă. Vezi opt lucruri pe care le exersează un copil la teatru, cu jocuri concrete, și ce nu poate promite nimeni.
Cum alegi un curs de teatru pentru copil: întrebările de pus înainte să te înscrii
Cauți cursuri de teatru pentru copii în Chișinău și ai mai multe variante? Iată întrebările care contează, cum judeci o lecție de probă și ce semnale de alarmă să ții minte, ca să alegi școala de teatru potrivită copilului tău, oricare ar fi ea.
Cum faci o prezentare orală în fața clasei: ghid pentru elevi și părinți
Cum faci o prezentare orală în fața clasei fără să citești o pagină întreagă? O idee, trei argumente, un început învățat cuvânt cu cuvânt și repetiții cu voce tare. Pentru elevi și pentru părinții lor; părțile „Pentru elev” le poate citi copilul singur.
Cum să recite copilul o poezie fără s-o „cânte”: 7 pași
Copilul știe poezia pe de rost, dar o spune pe nerăsuflate, cu vocea urcând și coborând la fiecare vers și cu ochii în podea. Adesea așa recită un copil care a învățat sunetul, nu și sensul. Aici: de ce „cântă” copiii poeziile, o metodă în șapte pași și pregătirea pentru serbare sau concurs.
Atinge apogeul
Primul pas este o lecție gratuită. Vii, cunoști metoda și profesorul, apoi decizi.