Sari la conținut

Pentru părinți

Ce învață un copil la teatru: beneficiile teatrului pentru copii, fără promisiuni mari

Teatrul nu face din copil un actor și nu e rețetă pentru note mai bune. Îl invită să asculte, să vorbească pe înțeles, să stea în fața oamenilor și să greșească fără dramă. Vezi opt lucruri pe care le exersează un copil la teatru, cu jocuri concrete, și ce nu poate promite nimeni.

Publicat pe

De ce teatru

Teatrul nu face din copil un actor

Când te întrebi de ce să dai copilul la teatru, „dezvoltarea personală” din reclame sună de obicei prea mare: încredere, talent, succes. Mai folositor e să vezi ce se exersează efectiv, lecție după lecție. Teatrul pentru copii este, în primul rând, un loc cu reguli în care ai voie să încerci: să vorbești tare, să te miști, să greșești, să o iei de la capăt, alături de alți copii care fac la fel.

Cei mai mulți copii nu vor ajunge actori, iar asta nu e o problemă. Ce rămâne sunt abilități obișnuite ale oricui se descurcă printre oameni. Nimeni nu ți le poate promite dinainte, pentru că depind de copil, de grup și de timp: un copil retras poate începe prin a asculta, unul gălăgios, prin a-și aștepta rândul. Pentru copilul care se retrage mai mult de atât, vezi și Copilul timid.

Opt lucruri pe care le exersează un copil la teatru

Pentru fiecare, un joc ca exemplu, ca să vezi cum se întâmplă. Sunt jocuri de teatru cunoscute, date aici ca exemple; nu descriu lecțiile unui anumit curs.

  • Să asculte și să reacționeze

    Nu poți răspunde unui partener pe care nu l-ai auzit. În jocul „oglinda”, doi copii stau față în față: unul face mișcări lente, celălalt le copiază, apoi schimbă rolurile. Atenția trece de la „ce fac eu” la „ce face celălalt”.

  • Voce și dicție

    Copilul expiră lung, ca și cum ar stinge încet o lumânare, apoi spune o propoziție dintr-o respirație. Un text scurt se repetă de trei ori, de fiecare dată mai limpede. Scopul: vocea să ajungă în ultimul rând fără efort.

  • Să stea în fața oamenilor

    Se începe mic: o propoziție din locul lui, apoi din fața grupului, mai târziu pe scenă. În jocul „statuia”, colegii îngheață într-o poziție, iar un copil o descrie în două propoziții. Fiecare pas e mic, deci se poate repeta.

  • Să citească și să înțeleagă un text

    Copilul primește o poezie sau un dialog și răspunde la patru întrebări: cine vorbește, cui, ce vrea, ce s-a întâmplat înainte. Apoi spune aceeași propoziție în trei feluri: supărat, obosit, în glumă. Sensul se aude în voce.

  • Imaginație și improvizație

    În jocul „Da, și…”, un copil începe o poveste („Mergeam spre școală și…”), iar următorul adaugă o idee începând cu „Da, și…”. Nu există răspuns greșit. Se exersează primirea ideii altuia și construitul pe ea.

  • Să lucreze în grup și să-și aștepte rândul

    Grupul numără împreună de la 1 la 10, fără ordine stabilită: oricine poate spune următorul număr, dar dacă doi vorbesc deodată, se reia. Nu merge fără atenție la ceilalți, răbdare și puțin umor la a doua reluare.

  • Să greșească în fața altora

    În improvizație, greșeala e material de lucru. Într-un joc cunoscut, cel care s-a încurcat ridică brațele, spune cu voce tare „am greșit”, iar grupul aplaudă. Greșeala devine un moment care se poate trece, nu o catastrofă. Nu înseamnă că nu contează, ci că nu trebuie să te oprească.

  • Să recunoască emoțiile și să le numească

    Copilul spune o propoziție simplă („Mâine e luni”) în trei feluri: bucurie, teamă, plictiseală. Colegii ghicesc și spun de unde au știut: din voce, din față, din umeri. Emoția se recunoaște, se numește și se arată cu control. Nu e lăsată să conducă.

Încearcă acasă

Trei jocuri de cinci minute

Nu țin loc de curs. Te ajută doar să vezi cum funcționează.

  1. Oglinda

    Stați față în față, la o lungime de braț. Tu faci mișcări lente (ridici o mână, te apleci, faci o grimasă), copilul le copiază în același timp. După un minut schimbați rolurile. Regula: mișcările sunt atât de lente, încât celălalt chiar le poate urmări.

  2. Da, și…

    Începi o poveste cu o singură propoziție: „Într-o zi, pisica a găsit o cheie.” Copilul continuă cu „Da, și…” și o propoziție nouă. Apoi tu. Faceți opt-zece replici. Nu corectezi și nu „îndrepți” povestea: primești ce vine și construiești pe ea.

  3. Aceeași propoziție, trei feluri

    Alegeți o propoziție banală: „Am ajuns acasă.” Spuneți-o bucuros, apoi obosit, apoi speriat. Celălalt ghicește emoția și spune ce a auzit. Schimbați rolurile și observați împreună ce se schimbă: ritmul, volumul, pauza.

Viața de zi cu zi

Unde poate folosi ce a exersat

Nimeni nu urcă pe scenă în fiecare zi. Dar sunt momente mărunte în care se folosește ce a exersat copilul.

  • Răspunsul oral la școală: o primă propoziție clară, spusă fără grabă, în loc de „păi… deci…”.
  • Toastul la ziua de naștere a bunicii: câteva cuvinte spuse către cei din jurul mesei, nu către farfurie.
  • Un telefon la magazin sau la farmacie: „Bună ziua, am o întrebare…”, spus de copil, fără ca adultul să vorbească în locul lui.
  • Poezia de la serbare, spusă cu pauze, nu dintr-o suflare, cu ochii la oameni.
  • O discuție la masă: așteaptă să termine celălalt, apoi răspunde la ce s-a spus.
  • O neînțelegere cu un prieten: spune ce simte, în loc să tacă sau să țipe.
  • O temă făcută în grup: ascultă colegii, propune o idee și acceptă că nu a fost aleasă.

Nu apare peste noapte și nu la fel la fiecare copil. La unii copii poate dura luni.

Copiii timizi

Teatru pentru copii timizi: întâi privește, apoi încearcă

Un copil timid nu are nevoie să fie împins în față. Are nevoie de un loc unde pașii sunt mici și unde „nu acum” e un răspuns acceptat. Întreabă la orice curs cum se procedează cu un copil timid: un răspuns bun descrie pași mici și răbdare, nu forțare. Nu cere ca el să se „deschidă” într-o lună; cere doar să nu fie forțat. Mai multe în Copilul timid.

Întrebări frecvente

Ce mai întreabă părinții

De la ce vârstă are sens teatrul pentru un copil?

Depinde de curs: fiecare își stabilește un interval de vârstă și formează grupele după el. Întreabă ce fac, concret, copiii de vârsta copilului tău. La Apogeu vin copii de 7–16 ani.

Cât timp trebuie să meargă un copil la teatru ca să se vadă ceva?

Nu există un termen valabil pentru toți. Contează regularitatea, grupul și copilul. Mai util decât să cauți rezultate este să observi dacă vine cu plăcere și dacă povestește ce a făcut.

Teatrul înlocuiește logopedul?

Nu. Dacă un copil pronunță greșit sunete sau se bâlbâie, primul pas este un logoped. Teatrul poate veni în plus, după ce vorbești cu specialistul.

E bun teatrul pentru un copil care nu vrea să vorbească în fața clasei?

Poate fi un loc în care copilul exersează în pași mici, dar nu aduce rezultate sigure și nu ține loc de ajutor specializat dacă frica este puternică. Încearcă o lecție de probă și observă cum se simte copilul.

Despre Apogeu

Dacă vrei să încerci o lecție

Apogeu este un studio de teatru din Chișinău, unde teatrul, dicția și vorbirea în public se învață împreună. Teatrul este metoda, nu scopul: studioul nu pregătește actori profesioniști. Copiii de 7–16 ani lucrează dicția și respirația, vorbesc în fața grupului în pași mici, lucrează cu texte (poezie, poveste, dialog), fac jocuri de improvizație și învață să recunoască și să numească emoțiile. Detaliile sunt pe pagina cursuri pentru copii.

Dacă încă compari variante, Cum alegi un curs de teatru pentru copil are întrebările de pus oricui. Iar dacă vrei să încerci, prima lecție este gratuită: completezi prenumele copilului și vârsta, iar un manager te sună să stabiliți ziua.

Vrei să exersezi asta împreună cu alții?

Prima lecție este gratuită. Vii, cunoști profesorul și metoda, apoi decizi.

Ghiduri

Mai poți citi

Toate ghidurile

Atinge apogeul

Primul pas este o lecție gratuită. Vii, cunoști metoda și profesorul, apoi decizi.