Exerciții de dicție pentru copii: 12 jocuri de câteva minute, acasă

Dicția înseamnă cât de limpede ajung cuvintele la celălalt. Exercițiile de mai jos nu cer nimic în plus: o oglindă, o hârtie, un telefon și un adult dispus să facă și el grimase.

• Cinci minute pe zi. Alege trei-patru jocuri: unul de respirație, unul de încălzire, unul la alegere și o frământare de limbă.
• Fă-le împreună. Începi tu și faci primul grimasele cele mai caraghioase: copiii exersează mai ușor când nu sunt singurii care le fac.
• Încet, apoi mai repede. Claritatea vine înaintea vitezei, la orice vârstă.

1. Flacăra de lumânare. Stați în picioare, fiecare cu o mână pe burtă. Trageți aer pe nas, numărând până la 3: mâna urcă. Suflați încet pe gură, ca și cum ați apleca flacăra unei lumânări fără s-o stingeți, numărând până la 6. Repetați de cinci ori.

Antrenează: expirația lungă și liniștită, pe care se sprijină vocea. Joc: copilul ține de un capăt o fâșie subțire de hârtie, în dreptul gurii, și suflă încet ca s-o țină ridicată cât mai mult timp.

2. Numărătoarea pe o suflare. Respirați normal, apoi numărați încet și clar, „unu, doi, trei…”, cât vă ține aerul. Opriți-vă când simțiți că se termină; nu storceți ultimul strop. Notați cifra și comparați-o peste o săptămână.

Antrenează: aerul pentru o frază întreagă. Joc: câștigă cine rămâne mai relaxat până la capăt, nu cine ține cel mai mult.

3. Clovnul în oglindă. În fața oglinzii, zâmbiți larg, cu dinții la vedere, ca pentru „i”. Apoi rotunjiți buzele, ca pentru „u”. Alternați încet de zece ori, apoi mai repede.

Antrenează: mușchii buzelor, care lucrează la aproape fiecare cuvânt. Joc: conduceți pe rând, iar celălalt repetă grimasa; cine râde primul pierde un punct.

4. Limba la plimbare. Cu gura puțin deschisă, plimbați vârful limbii pe un traseu: dinții de sus, dinții de jos, obrazul drept, obrazul stâng, un cerc în jurul buzelor. Încheiați cu „calul”: pocnete scurte cu limba de cerul gurii. Fără grabă, fiecare mișcare până la capăt.

Antrenează: mobilitatea limbii. Joc: spui traseul ca într-un basm („limba pornește spre casa lupului…”), iar copilul îl parcurge.

5. Vocalele mari. Spuneți încet a – e – i – o – u, cu gura deschisă mai mult decât de obicei, fiecare vocală puțin mai lungă; de zece ori. Apoi o propoziție obișnuită, de pildă „Mâine mergem la bunica”, păstrând aceeași gură deschisă.

Antrenează: vocale clare, fără țipat. Joc: vocalele doar din buze, fără voce; celălalt ghicește care e.

6. Pa-ta-ca. Repetați „pa-ta-ca” de zece ori, încet, marcând fiecare silabă: întâi buzele, apoi vârful limbii, apoi spatele limbii. Apoi „ba-da-ga”. Creșteți viteza doar cât timp silabele rămân curate.

Antrenează: trecerea rapidă de la un sunet la altul. Joc: bateți un ritm din palme și rostiți silabele pe ritm, ca o orchestră.

7. Semaforul. Scrie un text de patru-cinci propoziții. Pune „/” la fiecare virgulă și „//” la fiecare punct, ca pe niște semafoare roșii. Citiți: la „/” numărați în gând „unu”, la „//” numărați până la doi.

Antrenează: pauza, de care are nevoie orice vorbire grăbită. Joc: copilul își alege singur unde pune „roșu” într-un text nou, iar tu ghicești, doar ascultând, unde a pus pauzele.

8. Aceeași frază în trei viteze. Spuneți „Mâine mergem la bunica” în trei feluri: ca un melc, normal, ca un comentator de fotbal. Întreabă-l care variantă s-a înțeles cel mai bine și ascultă-i răspunsul. Apoi încercați să păstrați viteza aleasă într-un text întreg.

Antrenează: simțul propriului ritm. Joc: „Știrile de seară”, citite întâi în ritm de melc, apoi de fulger.

9. Scara vocii. Desenați o scară cu patru trepte: 1 – șoaptă, 2 – voce pentru omul de lângă tine, 3 – voce pentru o clasă, 4 – voce pentru o sală. Spuneți aceeași propoziție pe fiecare treaptă. Țipatul nu e pe scară; dacă vocea începe să răgușească, faceți o pauză.

Antrenează: volumul controlat, fără încordare în gât. Joc: tu te depărtezi pas cu pas, iar copilul alege treapta ca să fie auzit fără să țipe.

10. Aceeași propoziție, patru stări. Alegeți o propoziție obișnuită, de pildă „Am ajuns”. Spuneți-o pe rând ca și cum ați fi bucuroși, supărați, speriați, plictisiți. Celălalt ghicește starea.

Antrenează: tonul și melodia vocii; ajută copilul care citește „plat”, pe un singur ton. Joc: cartonașe cu stări, trase la sorți.

11. Cuvântul important. Spuneți o propoziție apăsând, pe rând, pe un singur cuvânt: „EU am luat cartea”, „Eu AM luat cartea”, „Eu am luat CARTEA”. Observați cum se schimbă înțelesul.

Antrenează: accentul, adică ce vrei ca celălalt să audă. Joc: tu spui propoziția, iar copilul ghicește ce cuvânt ai apăsat; apoi schimbați rolurile.

12. Citim pe voci. Alege o poveste cu dialog. Tu citești naratorul, copilul citește personajele, fiecare cu altă voce: ursul cu voce groasă și lentă, șoarecele cu voce subțire și iute. Schimbați rolurile după o pagină și faceți o pauză lungă la sfârșit de paragraf.

Antrenează: variația vocii și atenția la text. Joc: înregistrați un episod pe telefon, ca la radio, și ascultați-l împreună.

Copiii se distrează când se încurcă, și bine că e așa: se exersează mai ușor râzând. Două dintre frământările de mai jos (cea cu sașii și cea cu capra) sunt cunoscute în mai multe variante; celelalte opt sunt scrise pentru acest ghid, în același stil. Dacă în familia ta se spun altfel sau ai alte preferate, păstrează-le pe ale tale.

În ordinea dificultății:

1. Pisica pătată pândește pe prag.
2. Lupul leneș linge lapte lângă lac.
3. Șase sași în șase saci.
4. Capra calcă piatra, piatra crapă-n patru.
5. Rița rupe ridichi roșii, iar Radu le rade rapid.
6. Trei tei tineri tremură tăcuți lângă tufiș.
7. Vulpea vicleană vine vara la via veselă.
8. Ștefan șterge șaua șubredă și șoptește șoimului șapte șoapte.
9. Petrică pune pere pe prispa pietroasă, iar pisica pândește pe furiș.
10. Ciobanul cel cuminte a cules ciuperci crude din crâng, cu ciomagul crăpat.

Trei pași, mereu în aceeași ordine: întâi încet, silabă cu silabă, cu gura bine mișcată; apoi clar, în ritm obișnuit; abia la urmă mai repede, dar numai cât timp fiecare sunet rămâne curat. Dacă se încurcă, nu e o greșeală, e chiar jocul: luați-o de la capăt, încet, și râdeți. Trei-patru repetări sunt de ajuns. La cele grele, împărțiți fraza în bucăți și lipiți-le pe rând.

• Puțin și des. Cinci minute în fiecare zi fac mai mult decât o oră duminica.
• Oprește-te înainte să se plictisească. Dacă începe să tragă de timp, încheie cu un joc și a doua zi nu cere mai mult. Un copil care vrea încă puțin revine singur.
• Nu râde de greșeli. Râdeți împreună de încurcături, cu el, nu de el. Nu corecta fiecare cuvânt: alege un singur lucru pe zi (gura deschisă, pauza) și laudă efortul concret, de pildă „am înțeles fiecare cuvânt”. Nu-l compara cu frații sau cu colegii.

Dacă îi place, înregistrează-l din când în când. Înregistrările rămân pe telefonul tău, doar pentru voi.

Acasă pui bazele: respirația, gura deschisă, pauza. Vocea se exersează însă cu adevărat abia când ai în față oameni care te ascultă. De aceea, la Apogeu dicția nu stă singură: se exersează împreună cu textul și cu vorbitul în fața altora, întâi în fața colegilor, apoi pe scenă.

Apogeu este un studio de teatru din Chișinău, unde copiii de 7–16 ani învață actorie, dicție și vorbire în public într-un singur curs, în limba română. Exercițiile de dicție și de respirație sunt o parte din ce lucrează copiii, ca vocea să se audă fără efort. Poți vedea cum arată dicția pentru copii la Apogeu sau poți programa direct prima lecție, gratuită; un manager te sună ca să stabiliți ziua. Pentru poezii și serbări, mai ai ghidul despre cum recită copilul o poezie.